Peștera Hoq: urcușul, inscripțiile și ce spun ele

Urcușul până la Hoq nu este partea interesantă, și totuși toți cei care l-au făcut îți vor vorbi despre urcuș. Este abrupt, nu are pic de umbră, terenul e calcar mărunt și instabil, iar pe la două treimi din drum ajungi într-un punct în care poteca pare să ducă drept într-un perete de stâncă fără nicio deschidere. Apoi peretele se limpezește într-o gură lată de vreo treizeci de metri, iar temperatura scade cu vreo zece grade.

Ce este peștera

Hoq pătrunde aproximativ trei kilometri în abruptul din spatele coastei de nord-est. Cei mai mulți vizitatori parcurg primul kilometru, cam atât, acolo unde sunt formațiunile și unde se află vestigiile arheologice.

Este o peșteră de calcar într-o insulă alcătuită în mare parte din calcar ridicat din mare și face ceea ce fac peșterile de acest fel: stalactite, stalagmite, coloane acolo unde cele două s-au întâlnit, scurgeri parietale care coboară pe pereți în draperii încremenite. Unele dintre ele sunt uriașe. În adâncul ei există un bazin cu apă, iar în sezonul ploios curge un râu.

Nimic din toate acestea nu este motivul pentru care contează.

Scrisul de pe pereți

În 2000 și 2001, echipe belgiene și ruse care cercetau peștera au găsit inscripții. Nu câteva. Peste două sute de texte și desene, incizate și pictate pe pereți și pe stalagmite rupte, într-o serie de scrieri care se suprapune aproape exact peste rețeaua comercială a Oceanului Indian din antichitatea târzie.

Majoritatea sunt în scrieri indiene, în cea mai mare parte brahmi. Există sud-arabică, există etiopiană, există greacă și există cel puțin un text palmirian, din ceea ce astăzi este Siria. Cele mai multe sunt datate undeva între secolele I și VI d.Hr.

Ce spun ele este, în cea mai mare parte, banal, și tocmai asta le face extraordinare. Sunt nume. Un om consemnează că a fost aici. Uneori numele tatălui, uneori portul de origine, din când în când o corabie. Există desene de nave. Există o tăbliță de lemn, lăsată în peșteră și recuperată intactă, inscripționată în brahmi.

Sunt marinari. Au coborât pe țărmul unei insule în mijlocul unei traversări de muson, au urcat un deal până la o peșteră, și-au scris numele pe perete și apoi, probabil, cei mai mulți dintre ei și-au continuat drumul pe mare. Peștera este cea mai bogată mărturie păstrată despre cine circula de fapt prin vestul Oceanului Indian acum două mii de ani și există pentru că o peșteră e întunecoasă și uscată și pentru că nimeni nu a acoperit-o cu vopsea.

Socotra apare în Periplus Maris Erythraei, manualul negustorului grec din secolul I, sub numele de Dioscurida, cu o notă că era locuită de o populație amestecată de arabi, indieni și greci. Multă vreme aceasta a fost doar o frază într-un text. Hoq este aceeași afirmație, scrisă chiar de oamenii în cauză.

Cum ajungi acolo și cum intri

Accesul începe de pe drumul de coastă, pe segmentul estic al circuitului standard, de obicei în aceeași zi cu Arher și dunele lui, ceea ce este o ordine milostivă: mai întâi peștera, cât e mai răcoare, apoi plaja.

Pe lângă ghidul tău vei avea și un ghid local din satul apropiat. Nu este opțional și nu este o formalitate. Peștera are un acord de acces cu comunitatea, taxa îl susține, iar ghidul știe unde se află vestigiile și unde nu trebuie să calci.

Rod Waddington from Kergunyah, Australia · CC BY-SA 2.0

Ia o lanternă frontală, nu telefonul. Ia mai multă apă decât crezi că îți trebuie, pentru că urcușul e cald, iar peștera nu. Poartă încălțăminte cu aderență adevărată: podeaua este denivelată, iar pe alocuri este udă și alunecoasă. Nu există balustrade, nu există pasarele, nu există iluminat și nu există indicatoare, ceea ce este exact farmecul locului și, totodată, motivul pentru care trebuie să te miști încet.

Ce nu trebuie să faci

Nu atinge inscripțiile. Nu atinge nici formațiunile, deși dintr-un alt motiv: grăsimea de pe piele oprește creșterea unei stalactite în punctul de contact.

Nu lua nimic cu tine. Fragmentele de stalagmită ruptă de pe podea fac parte din sit, iar unele dintre ele poartă inscripții.

Cere voie înainte să fotografiezi vestigiile și nu folosi blițul pe ele. Ghidul îți va spune ce este permis, iar regulile există pentru că acesta este un sit arheologic care se întâmplă să nu aibă gard.

Cum se încadrează în călătorie

Hoq se află pe segmentul estic și se leagă firesc de dune și de coastă. Dacă pe tine te atrage istoria insulei mai degrabă decât botanica, este cea mai importantă oprire din Socotra și merită mai mult decât o oră în grabă.

Ansamblul mai larg de peșteri și canioane, inclusiv Digub în sud și bazinele cu apă dulce de la Kalysan, este acoperit în peșteri și canioane. Circuitele standard care includ Hoq se află în pachetele noastre de expediție, iar vestigiile se leagă de istoria comercială mai îndelungată a insulei în ghidurile de cultură.

O avertizare despre durate

Vei găsi urcușul descris ca durând de la patruzeci și cinci de minute până la două ore pe sens. Nimeni nu a publicat o valoare măsurată, iar intervalul pe care îl vezi citat online nu este atât o dovadă de dezacord, cât o dovadă că nimeni nu l-a cronometrat. Rezervă-ți trei-patru ore de la plecare până la întoarcere, întreabă-ți ghidul în ziua respectivă și tratează cifrele de pe site-urile operatorilor ca pe niște aproximări, nu ca pe un orar.

Celelalte peșteri

Hoq este cea care se vizitează, dar nu este singura. Socotra este calcar, iar calcarul se dizolvă.

Digub, pe latura de sud, este mai largă și mult mai ușor de atins: o plimbare scurtă în loc de un urcuș, cu o gură lată și o sală cu coloane masive. Este peștera pe care să o vezi dacă accesul la Hoq depășește puterile cuiva din grupul tău și se combină adesea cu plajele din sud.

Hardscarf · CC BY-SA 4.0

Dahaisi apare în itinerariile mai lungi din est și este cu adevărat mare. Are foarte puțini vizitatori, în parte pentru că drumul până acolo înghite cea mai mare parte a unei zile.

Mai sunt multe altele. Platoul este ciuruit de ele, cele mai multe fără nume pe vreo hartă pe care ai putea-o găsi, iar destul de multe nu au fost niciodată cercetate ca lumea. Speologii lucrează pe insulă cu intermitențe din anii 1990, iar cartarea este departe de a fi încheiată.

De ce peștera a păstrat ceea ce insula nu a păstrat

Merită să te întrebi de ce inscripțiile se află într-o peșteră și nu în port, acolo unde marinarii au acostat de fapt.

O parte din răspuns este că probabil se aflau în ambele locuri, iar cele din port au dispărut. Siturile de coastă se erodează, se construiește peste ele, sunt jefuite pentru piatră. O peșteră aflată la câteva sute de metri în sus pe o faleză, într-o sală uscată, în care nimeni nu are motiv să intre și din care nu merită scos niciun material, oferă cam cele mai bune condiții de arhivă la care ar putea spera un text antic.

Cealaltă parte este că urcatul până acolo s-ar putea să fi fost chiar scopul. O peșteră deasupra unui loc de acostare, la care ajungi urcând, cu apă dulce înăuntru, este genul de loc pe care oamenii îl însemnează. Câteva dintre texte se citesc mai degrabă ca votive decât ca ocazionale, iar tăblița de lemn în special pare ceva lăsat în mod deliberat, nu zgâriat în treacăt.

Nimeni nu știe cu certitudine. Această ambiguitate este onestă și este mai interesantă decât un răspuns ordonat.