Arborele de sânge de dragon: unde îl vezi și de ce se stinge

Nimic nu te pregătește pentru scara lucrurilor. Fotografiile cu arborele de sânge de dragon aplatizează ce se întâmplă de fapt pe platoul Diksam, unde mii de exemplare stau în rânduri rărite pe calcar, fiecare un disc verde și dens echilibrat pe un trunchi gol. Par proiectate anume. Nu sunt, iar forma lor este chiar miezul poveștii.

La ce folosește forma

Dracaena cinnabari face parte din familia sparanghelului, ceea ce e un gând cu adevărat ciudat de ținut în minte când stai sub unul dintre ei. Trunchiul crește fără să se ramifice până când arborele înflorește, moment în care coroana se împarte în două. Înflorește din nou, iar fiecare ramură se împarte iar. Repetă asta secole la rând și obții coroana pe care o vezi: sute de ramuri terminale, atât de înghesuite încât coronamentul pare o suprafață compactă.

Coronamentul face două lucruri pe o insulă cu foarte puține ploi. Interceptează ceața musonică ce se rostogolește peste platou și o condensează pe frunzele cerate, care conduc apa în jos, de-a lungul ramurilor, spre trunchi și în zona rădăcinilor. Și își umbrește propriile rădăcini de un soare care altfel ar usca de tot solul subțire. Practic, arborele este propriul sistem de irigație și propria umbrelă de soare.

Uită-te sub unul dintre ei și vei găsi de obicei un cerc mic de vegetație mai verde și mai deasă decât terenul din jur. Acesta este microclimatul arborelui și adăpostește alte plante endemice care nu ar supraviețui pe platoul deschis.

Unde îi vezi cu adevărat

Firmihin este răspunsul pentru majoritatea vizitatorilor. Se află pe platoul Diksam, în interiorul insulei, și adăpostește cel mai dens pâlc de arbori maturi rămas oriunde în lume. Aproape toți operatorii trec pe acolo, de obicei cu o noapte de camping în apropiere, iar motivul pentru care merită să rămâi în loc să treci mai departe este lumina: la amiază coroanele se citesc ca niște siluete plate, iar în zori și în amurg devin extraordinare.

Dincolo de Firmihin, arborii sunt răsfirați, nu masați. Homhil, în nord-est, îi combină cu arbori-sticlă și cu tămâie, pe un platou aflat deasupra unui bazin natural. Exemplare izolate se înșiră de-a lungul drumului care urcă spre platoul Diksam, iar drumurile din interior trec pe lângă pâlcuri de câte câteva zeci de arbori. Dacă vrei densitate, mergi la Firmihin. Dacă vrei un singur arbore profilat pe cer, marginile platoului sunt mai bune.

Rășina

Tai scoarța și arborele sângerează. Seva se oxidează în câteva minute, din transparentă devine roșu-închis și se întărește în boabe casante, purpurii, care pot fi răzuite.

Acesta este sângele de dragon și tocmai el este motivul pentru care insula apare în sursele clasice. A fost comercializat spre Mediterana și peste Oceanul Indian timp de mult peste două mii de ani, folosit ca pigment, ca lac, ca produs cosmetic și ca medicament. Gospodăriile socotrane încă îl recoltează în cantități mici și ți se va oferi în Hadibo și la opririle de pe marginea drumului.

Comerțul este o fracțiune din ce a fost, iar rășina pe care o cumperi este mai degrabă un suvenir decât o marfă. Dacă cumperi o cantitate mică, sprijini gospodăriile care o adună. Dacă tai tu însuți un arbore, nu le sprijini, și n-ar trebui să fie nevoie s-o spunem.

Partea pe care majoritatea ghidurilor o omit

Pădurile nu sunt sănătoase și ar fi necinstit să spunem altceva.

Arborii pe care îi fotografiezi la Firmihin sunt bătrâni. Problema este ce lipsește: cei tineri. Puieții germinează, apoi îi mănâncă caprele. Presiunea pășunatului pe platou este suficient de mare încât regenerarea se produce mai ales în locuri unde animalele nu ajung, pe polițele stâncilor și în crăpăturile rocii, iar asta nu este o distribuție care să susțină o pădure.

Peste toate acestea se așază clima. Insula se usucă, iar ceața musonică de care depind arborii vine tot mai puțin previzibil. Ciclonii Chapala și Megh, în 2015, au distrus de-a dreptul arbori maturi, iar evaluările IUCN au semnalat în repetate rânduri intensificarea ciclonilor ca pe o amenințare pe care o specie cu creștere lentă și reproducere lentă nu o poate absorbi.

Documentația UNESCO și IUCN pe acest subiect este publică, detaliată și merită citită înainte să pleci. Îți schimbă felul în care privești. Un pâlc de arbori de sânge de dragon nu este un peisaj în afara timpului. Este o populație cu o problemă demografică, fotografiată în punctul în care încă este spectaculoasă.

Se fac și lucrări de conservare. Țarcurile împrejmuite, care țin caprele afară, chiar produc puieți care supraviețuiesc, iar în comunități au fost înființate pepiniere. Dacă asta se va ridica la scara problemei rămâne o întrebare deschisă.

Note practice

Arborii se află la altitudine, în cea mai mare parte între aproximativ 300 și 1.500 de metri, ceea ce înseamnă că pe platou este mai răcoare și bate vântul mai tare decât pe coastă. Ia cu tine un strat în plus de îmbrăcăminte, chiar dacă ai petrecut ziua la nivelul mării, în pantaloni scurți.

La Firmihin nu există poartă de intrare și nici bilet, așa cum poate te-ai aștepta. Accesul se face prin operatorul tău, iar taxele comunitare, acolo unde se aplică, sunt de obicei incluse în prețul pachetului. Confirmă asta, nu porni de la ideea că e așa.

Pentru fotografie, coroanele sunt subiectul, iar lumina este totul. Amiaza le aplatizează complet. Ceața de dimineață devreme pe platou este cadrul pe care îl vânează cei mai mulți și nu este garantată în nicio zi anume.

Nu te urca în ei. Se întâmplă, apare în fotografii și strică un arbore căruia i-au trebuit secole ca să ajungă la dimensiunea aceea.

Unde se încadrează într-o călătorie

Firmihin se așază firesc la mijlocul circuitului standard, de obicei combinat cu canioanele de sub platou. Dacă flora endemică este motivul tău principal de a veni, nu doar o oprire pe drum, spune asta când ceri o ofertă: diferența dintre a vedea arborii și a petrece timp adevărat printre ei este o decizie de programare și e mai ușor de luat înainte ca itinerarul să fie fixat decât după.

Călătoriile construite în jurul ferestrei de înflorire se găsesc în pachetele noastre de expediție, iar povestea endemică mai largă, inclusiv arborii-sticlă și speciile de tămâie, se regăsește în flora endemică.

Ce crește alături de el

Arborele de sânge de dragon adună fotografiile, dar este un endemit printre multe altele, iar platoul capătă mai mult sens odată ce poți să le dai un nume vecinilor lui.

Arborele-sticlă, Adenium obesum socotranum, este celălalt pe care nu ai cum să îl ratezi: un trunchi cenușiu și umflat, ca un teanc de lumânări topite, încununat cu flori roz aprins în lunile de înflorire și crescând adesea direct din stânca goală. Stochează apă în trunchiul acela, motiv pentru care se poate ține de un perete de stâncă unde nimic altceva nu rezistă.

Tămâia crește aici sub forma mai multor specii care nu se găsesc nicăieri altundeva, arbori Boswellia agățați de pante în unghiuri care par greșeli. Tămâia din Socotra a fost comercializată alături de rășina insulei, iar unele dintre aceste specii au ajuns acum la un număr foarte mic de exemplare.

Apoi este arborele-castravete, Dendrosicyos socotranus, singura specie din familia castravetelui care crește ca arbore. Arată ca ceva desenat de un copil căruia i s-a spus ce este un copac, dar care nu văzuse niciodată unul.

Aproximativ o treime dintre speciile de plante din Socotra nu cresc sălbatic nicăieri altundeva. Cifra aceasta este motivul pentru care arhipelagul este sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și merită purtată cu tine pe platou: cea mai mare parte din ce ai la picioare are un areal la fel de restrâns ca arborele de deasupra.

O notă despre nume

Vei vedea arborele insulei numit dragonier și vei găsi dragonieri în Insulele Canare, în Maroc și în alte locuri din regiune. Sunt rude, nu același lucru. Dracaena cinnabari aparține doar insulei Socotra.

Numele vine de la rășină, nu de la arbore. Sursele medievale și clasice descriu sângele de dragon ca fiind sângele închegat al unui dragon și al unui elefant uciși în luptă, ceea ce este o poveste mai bună decât seva de copac și nu i-a stricat deloc prețul.